Înainte de a ne muta noi aici, casa a aparținut statului român, care a folosit-o pe [...]]]> Ne-am mutat
de cca 3 luni de zile intr-o locație care se potriveste mult mai bine cu stilul nostru de lucru.
E o casa veche din perioada interbelică, anii ‘30 cred, cu camere înalte si spatioase, curte mare si pereți groși.

De anul trecut, dacă nu mă inșel, casa a fost retrocedată si gradinița a fost nevoită sa se mute. După luni de zile cât a stat nefolosită, am preluat-o noi.
Fiind destul de deteriorată, au fost nevoie de eforturi mari, fizice și financiare, pentru a aduce casa intr-o stare “folosibila”. Si voila:

Aceasta este camera de primire. Mai avem o camera cu plante,birou un spatiu de lucru,etc.

Acestea sunt o parte din fotografiile despre locatie. Noi va asteptam cu placere sa veniti pe la noi si sa descoperiti si alte lucruri pe care poate le-am omis sau am uitat sa le postez aici.

Position:Strada Martin Hochmeister, Sibiu, România

Lithops este un gen de plante suculente din familia plantelor de gheaţă, Aizoaceae. Membrii din genul sunt nativi în sudul Africii. Numele este derivat din greacă cuvintele λίθος (lithos), care înseamnă “piatră”, şi ὄψ (OPS), însemnând “faţă”, referindu-se la aspectul ca de piatra a plantelor. Ele evita a fi mancate incadrandu-se în roci si [...]]]>

Lithops este un gen de plante suculente din familia plantelor de gheaţă, Aizoaceae. Membrii din genul sunt nativi în sudul Africii. Numele este derivat din greacă cuvintele λίθος (lithos), care înseamnă “piatră”, şi ὄψ (OPS), însemnând “faţă”, referindu-se la aspectul ca de piatra a plantelor. Ele evita a fi mancate incadrandu-se în roci si sunt adesea cunoscute sub numele de plante de prundis sau pietre vii.Prima descriere ştiinţifică a unei Lithops a fost făcută de William John Burchell, explorator din Africa de Sud, botanist şi artist, deşi el a numit-o Mesembryanthemum turbiniforme.
In 1811 el a gasit accidental o probă la ridicarea de la sol unui “prundis ciudat de formă curioasa”. Din păcate, descrierea lui nu este suficient de detaliată pentru a fi siguri pe care Lithops a descoperit-o şi numele turbiniformis Lithops nu mai este utilizat, deşi pentru mulţi ani a fost aplicat la ceea ce este acum cunoscut sub numele de Lithops hookeri.
Noi specii continuă să fie descoperite în mod constant în regiunile îndepărtate din Namibia şi Africa de Sud, cel mai recent L. coleorum în 1994, L. Hermetica în 2000, şi L. amicorum în 2006.

Majoritatea crinilor pot fi plantati in gradina fara nicio problema incepand cu primele zile ale primaverii. Astfel gradina dvs. va fi foarte colorata si frumos impodobita pe tot parcursul anotimpurilor calde.

Crinii se numara printre cele mai vechi flori de gradina, fiind inca in Roma si Grecia Antica de neinlocuit in impozantele parcuri de acolo. [...]]]>

Majoritatea crinilor pot fi plantati in gradina fara nicio problema incepand cu primele zile ale primaverii. Astfel gradina dvs. va fi foarte colorata si frumos impodobita pe tot parcursul anotimpurilor calde.

Crinii se numara printre cele mai vechi flori de gradina, fiind inca in Roma si Grecia Antica de neinlocuit in impozantele parcuri de acolo. Nici pana in zilele noastre aceste plante nu si-au pierdut din popularitate, deoarece oriunde isi etaleaza delicatele petale trezesc admiratia oricui. In Evul Mediu crestinii considerau crinii albi ca fiind simbolul puritatii.

Majoritatea speciilor de crin pot fi sadite toamna sau primavara, exista insa si unele specii care trebuie puse obligatoriu vara in pamant. Daca doriti ca gradina dvs. sa arate impecabil pe tot parcursul verii, indicat este sa plantati crinii in perioada martie – mai la un interval de 10 zile. Adica plantati o serie de bulbi, iar ce-a de-a doua serie o plantati 10 zile mai tarziu. Astfel vara vor inflori pe rand, iar cand se ofileste floarea unui crin, imboboceste un altul.

Majoritatea crinilor prefera un loc insorit. Ideal ar fi ca bulbii sa se afle la umbra celorlalte plante si frunze din strat, deoarece astfel sunt feriti de radiatile solare si de o incalzire prea mare. Cine nu are norocul de a detine o gradina, poate sadi bulbii direct in ghivece. Acestea arata foarte frumos in interiorul casei sau pe balcon.

Recomandat este ca in ghivece sa alegem o specie mai mica, spre exemplu “Avignon”, “Cordelia”, “La Reve” sau “Marco Polo”. Acestea cresc maxim 70 cm. poate fi luata in vedere si “Mona Lisa” care ajunge la 40 cm inaltime.

Primele orhidee cunoscute (in regiunile Mediteraneene) au fost numite Orchis – o referinta la cuvantul grecesc care inseamna ”testicule”, din cauza perechilor de tuberculi de forma ovala ai acestor plante.

Aceste orhidee, dar si altele, din cand in cand au fost considerate folositoare in medicina, dar singura orhidee cu valoare economica reala este Vanilla [...]]]>

Primele orhidee cunoscute (in regiunile Mediteraneene) au fost numite Orchis – o referinta la cuvantul grecesc care inseamna ”testicule”, din cauza perechilor de tuberculi de forma ovala ai acestor plante.

Aceste orhidee, dar si altele, din cand in cand au fost considerate folositoare in medicina, dar singura orhidee cu valoare economica reala este Vanilla planifolia, sursa aromei de vanilie. Aceasta orhidee a fost folosita de azteci si a devenit cunoscuta in Europa la putin timp dupa ce spaniolii au cucerit Mexicul.

Orhideele epifite din Indiile de Vest si China au fost aduse in Marea Britanie incepand cu anii 1700. Pana la sfarsitul acelui secol deja erau crescute 15 specii la Gradina Botanica Regala de la Kew (Marea Britanie). Succesul nu a fost notabil, pentru ca orhideele erau crescute in sere fierbinti, umede, cu circulatia aerului foarte mica sau de loc.

Cand tehnicile de cultivare s-au imbunatatit, cu putin inainte de mijlocul secolului XIX, cultivarea orhideelor a devenit o obsesie in lumea celor bogati si cu titlu nobiliar. Colectionarii cutreierau tropicele in cautarea soiurilor noi, trimitand inapoi plante cu tonele. Erau atat de neobositi, incat in unele zone orhideele dorite au devenit rare sau aproape au disparut. Multe dintre orhidee au murit pe drum, si mai multe in mainile nepricepute ale cumparatorilor. Specimenele premiate erau vandute la preturi enorme, ducand la perceptia ca orhideea este o planta destinata doar bogatilor.

Un pericol si mai mare l-a reprezentat distrugerea habitatului. Taierea padurilor pentru exploatarea materialului lemnos sau pentru a crea pamanturi agricole sau pasuni au diminuat foarte serios populatia mondiala de orhidee. Focurile puse intentionat pentru a curata pamanturile, au dus la desertificarea unor intregi zone, asa s-au distrus, de exemplu, multe specii de orhidee din Indonezia. Din fericire, o dezvoltare recenta a fost benefica pentru tarile bogate in orhidee dar cu economia saraca si pentru starea lor economica, dar si pentru conservarea speciilor native. In multe tari, orhideele native se cresc in pepiniere pentru a fi exportate, vandute local sau pentru a imbogati habitatul natural prin replantare.

O alta contributie la cresterea accesibilitatii orhideelor a fost incrucisarea speciilor native. Hibridizarea a inceput in 1850, cand a devenit evident ca orhideele care se incrucisau foarte rar in habitatul lor natural, puteau fi incrucisate de catre un horticultor. Intr-adevar, s-au facut multe incrucisari intre soiuri, lista actuala de hibrizi depaseste mult 100.000 si numarul lor creste in fiecare an.

Bujorul, răspândit în Eurasia cu climă temperată, este floarea care a fost identificată adesea în Europa ca fiind „trandafirul fără spini“ şi este descrisă pentru prima oară în jurul anului 77 d.Ch. de către Pliniu cel Bătrân.

În medicina populară veche, bujorii de grădină (Paeonia officinalis) erau folosiţi pentru tratarea unor afecţiuni. Sugarii purtau în jurul [...]]]>

În medicina populară veche, bujorii de grădină (Paeonia officinalis) erau folosiţi pentru tratarea unor afecţiuni. Sugarii purtau în jurul gâtului un colier cu seminţele plantei care avea menireade a acţiona împotriva durerilor de dinţi.

Petalele şi rădăcinilese foloseau pentru tratamentul astmului, epilepsiei şi gutei. Cultivarea bujorului în Anglia este menţionată în anul 1157, iar Shakespeare face referire la bujor în textul piesei „Îmblânzirea scorpiei“ (1603).

Pentru marinari, prezenţa bujorilor la bordul navelor era socotită a fi un mijloc de apărare împotriva furtunilor.

În estul Asiei, arborele de bujor – Paeonia suffructicosa şi bujorul chinezesc – Paeonia lactiflora (cu flori albe şi miros de trandafir) erau modele tradiţionale pentru motivele decorative reproduse pe ţesăturile scumpe.

În China, bujorul reprezintă un simbol al bogăţiei şi onoarei, datorită aspectului, frumuseţii culorii roşii şi mirosului delicat al florii.

Numele chinezesc al florii, meutan, are în compunere cuvântul tan (cinabru), elixir al nemuririi care leagă bujorul de phoenix (pasăre mică, de origine etiopiană, de o neasemuită frumuseţe, înzestrată cu o longevitate extraordinară şi care poate să renască din propria ei cenuşă).

La alte popoare, ca urmare a unor aprecieri subiective, care pornesc de la expresia „a se îmbujora“, floarea a fost transformată, pe nedrept, într-un simbol al ruşinii.

Alte lucruri mai interesante gasiti aici:  http://www.uniflora.ro/aranjamente-florale/Aranjamente-de-craciun_23.html